AlexScrie.Ro

Prima Dimineață

Prima dimineață din acest semestru de școală nu a început tocmai cum am vrut eu, dar toate din cauza mea. Aseară mi-a fost greu să adorm la ora la care mi-am propus, adică 23:00, așa că mi-am pus pe mp3 câteva melodii mai lente pe care să le ascult să-mi dea o stare de somnolență, acest experiment dacă îl pot numi așa nu a dat roade, după jumătate de oră de muzică eram în aceeași stare, nu puteam să adorm. Am lăsat și mp3-ul lângă pat și am început să mă gândesc la ce să postez astăzi și ușor-ușor am adormit, cred că undeva la miezul nopții, deci cu o oră întârziere.

Era de așteptat ca dimineață să nu mă trezesc la ora la care mi-am pus alarma, adică 7:00. Ceasul a sunat, eu l-am amânat până când m-am decis să mă ridic, apoi m-am pus iar în pat puțin și am adormit, m-am trezit complet abia pe la 9:15. Acum este deja ora 11:30 și nu mai am mult până când încep să mă pregătesc pentru o nouă zi de școală, un nou semestru, un nou început.

La ora la care m-am trezit eu trebuia să fie deja postat un articol pe blog ca cel de-al doilea să apară în jurul orei 12:00, dar nu-i nimic, recuperez deseară. Apropo, nu mă pune nimeni să postez de mai multe ori pe zi, dar așa consider eu că e bine și dacă am ce posta, de ce să nu o fac?

Săptămâna asta o să fie mai greu, până când mă învăț cu programul impus de mine, dar după o să-mi fie extrem de bine cu școala, cu online-ul și cu tot pentru că am un program foarte bun care-mi permite să le fac pe toate. Noroc că astăzi nu am avut nimic de făcut pentru școală pentru că mă zăpăceam de tot.

comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

arhivă

%d blogeri au apreciat: