Nu Am Mers Niciodată Cu Trenul

Da, ăsta este adevărul, nu am mers niciodată cu trenul pentru că nu am avut ocazia. Pentru orice deplasări în alte orașe am folosit mașina, tatăl meu are mașină și nu are rost să mă duc cu trenul. Deci, nu știu cum este în tren, nu știu atmosfera de acolo dar îmi imaginez că este ca mersul în autobuz, numai că puțin mai relaxant, dar cu specimene, nesimțiți și scârboși.

Adică, mă gândesc că sunt și în tren persoane care se scobesc în nas și dau mucii pe jos, cum sunt în autobuz, sunt și bețivi care te calcă pe papuc, ei având noroiul de 2 degete pe papuci, nervii sunt imposibil de evitat, știind că tu ai grijă pe unde mergi toată iarna, nu calci chiar pe oriunde, ai grijă de papuci și în autobuz se găsește un bou să îți facă papucii varză. Mă gândesc că sunt și în tren persoane care nu acordă locul bătrânilor care au foarte multe bagaje, adică de cele mai multe ori cei care ocupă locurile sunt copii.

Deci, dacă nu o să mai întâmpin vreo ocazie de a urca în tren, singura șansă de a călători cu acesta este în primul an de facultate, când o să fiu nevoit să fac navetă în Iași, dar nu-mi prea doresc acest lucru, sper să am carnetul luat și o mașină bună până în primul an.

Așadar, cine îmi poate spune cum este în tren? Există vreo asemănare între tren și autobuz? Am dreptate în tot ce am scris mai sus sau mă înșel?

12 Comments

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.