AlexScrie.Ro

Mircea Badea va fi tătic

carmen_brumamirceabadeaEu am rămas șocat când am primit pe mail această veste. În primul rând, Mircea Badea are o iubită? Am mai citit eu câte ceva-ceva despre Carmen Bruma și Mircea Badea, dar credeam că toată relația lor se rezumă la antrenamentele din sală. Șocul a devenit mai puternic când am aflat că cei doi formează un cuplu de mai bine de 12 ani de zile.

Nici Mircea, nici Carmen nu au anunțat oficial că vor avea un copil, însă ziarele au interpretat asta din declarația lui Oreste pentru ziarul Ring.

“Dincolo de diferendele noastre de opinie, de ceea ce ne desparte la nivel de filosofie politică şi socială, eu mă bucur foarte mult pentru Mircea Badea. În viaţa fiecărui om, apariţia unui copil e un prilej de reflecţie profundă cu privire la viitorul ţării în care va creşte acest copil. Un plus de maturitate şi înţelepciune, venite odată cu naşterea unui copil, nu strică nimănui. Dacă el se va schimba, nu pot şti decât Dumnezeu şi subiectul în cauză. Eu nu pot să declar decât că mă bucur foarte mult şi că îi urez ca venirea acestui copil să-i aducă maturitate, înţelepciune şi multă bucurie, şi poate cu ocazia asta să reflectăm cu toţii mai profund asupra viitorului”

comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

arhivă

%d blogeri au apreciat: