0

Cum să te ferești de răceală

Am avut mereu o problemă cu raceala, sunt mult prea sensibil și câteodată sar peste anumite lucruri care m-ar putea ține departe de o astfel de stare. Comoditatea, dar și lenea mă fac de cele mai multe ori să fiu răcit pentru câteva zile bune. Cred că sunt printre puținii oameni care “reușesc” să răcească de cel puțin 2-3 ori într-un an. Ca să definesc mai exact perioadele când mi se întâmplă asta, pot spune că la fiecare schimbare mai bruscă de vreme eu mă aleg cu o frumoasă răceală. Problemele cu polipii și amigdalele îmi transformă o răceală banală în chin și bolesc pentru câteva zile la pat, chiar dacă mă am o alimentație bogată în vitamine și beau pastilele indicate de medic.

Principalele cauze ale răcelii sunt:

1. Îmbrăcămintea neadecvată
Cum spuneam și în rândurile de mai sus, sunt un tip destul de lejer, așa că nu-mi place să port haine groase, mănuși, fular sau eșarfă, căciulă. Ultimul element vestimentar nu am mai purtat de când eram copil și eram oarecum obligat de mama s-o fac. Aleg să merg cu capul descoperit pentru că-mi place să-mi aranjez părul. De asemenea, șosete groase nu port deloc pentru că nu-mi plac și nu-mi oferă o stare de confort.

2. Temperatura din casă
Pentru că mulți aleg să economisească ceva bani în perioadele reci, cad victime ale răcelii. Acesta este un mod de gândire greșit, care nu duce la nimic bun. De exemplu, este indicat să ne informăm care este cel mai bun calorifer electric și să ni-l achiziționăm înainte de anotimpurile reci pentru a beneficia de un confort termic de care avem nevoie. Sănătatea este mult mai importantă decât orice sumă de bani.

3. Dușul înaintea ieșirilor
Această greșeală o fac și eu. M-am învățat să fac duș de fiecare dată când ies afară. Pentru că nu stau destul timp în casă, încât să mă usuc, porii mei rămân deschiși și astfel mă aleg cu răceli care mă doboară.

Alex

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.