Motivația de a continua - AlexScrie.Ro

Motivația de a continua

Am mai scris despre voluntariat și am s-o mai fac, îmi place prea mult acest mediu și mă simt dator să încurajez pe oricine să se dezvolte practicând voluntariatul. Suntem la finele anului 2017 și mă simt foarte mulțumit și împlinit, din foarte multe puncte de vedere. Sunt motivat, iar acest lucru mă hrănește, îmi dă putere și încredere că pot face anumite schimbări mari de care să se bucure mai multe persoane.

Mă simt motivat să continui să fac ce am început pentru că oamenii din jurul meu sunt mulțumiți de mine și îi văd într-un continuu progres, iar acest lucru mă mulțumește mai mult decât mi-am putut imagina vreodată. Mă simț foarte mândru când văd că strategia și modul meu de a lucra cu oamenii dă roade, iar aceștia răspund pozitiv la fiecare inițiativă… și mai presus decât orice, se dezvoltă!

Mă simt motivat pentru că împreună, ca grup, devenim din ce în ce mai uniți și se crează un cerc de prieteni frumos care este foarte productiv pe moment și va fi, cu siguranță, foarte puternic în viitor.

Mă simt motivat pentru că îmi sună telefonul des, pentru că mi se oferă încredere, iar celor din jurul meu nu le este teamă să-mi distribuie niște taskuri importante sau care trebuiesc rezolvate în scurt timp. De aici concluzionez că ei mă văd un om capabil.

Mă simt motivat pentru că mi se cer sfaturi și atunci când este vorba despre lucru în sine, cât și în anumite cazuri de probleme personale. Acest aspect este în strânsă legătură cu cel prezentat anterior. Este plăcut să știi că ești primul om căutat atunci când altcineva descoperă o problemă și că îl poți ajuta să treacă peste.

Mă simt motivat pentru că cei mai vechi decât mine în branșa voluntariatului mă susțin și cred în mine și strategia mea. Este cu atât mai plăcut atunci când acei “veterani” îți sunt și prieteni și totodată oameni pe care îi apreciezi foarte mult.

Mă simt motivat pentru că reușesc să motivez oamenii din jurul meu, iar acest aspect îl consider fundamental.

Mă simt motivat și totodată mulțumit de acest mediu frumos pentru că am mereu oameni productivi și cu idei frumoase în jurul meu, pentru că nu pierdem timpul aiurea, pentru că ne dezvoltăm și devenim treptat variante mai bune ale persoanelor noastre, pentru că reușim să construim ceva în urma noastră și pentru că ne formăm foarte multe amintiri împreună.

ps: în poze sunt doar o parte din oamenii la care am făcut referire

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *