I-am apreciat întotdeauna pe cei care se arată atrași de școală și învață orice se predă la orele de curs, dar nu mi-am dorit nici măcar o secundă să fiu ca ei. Sunt genul de persoană care poate învață doar ceea ce îi place cu adevărat și mă declar mândru de acest lucru. Nu înțeleg de ce mi-aș aglomera creierul cu niște informații de care nu am nevoie pe termen lung. Sunt adeptul conceptului „fac ce-mi place” și nu vreau să mă gândesc că voi activa vreodată într-un domeniu în care nu-mi face plăcere să activez. De aceea nu am fost niciodată un „șoarece de bibliotecă” și nu mi-a plăcut să învăț pe din afară anumite informații care ne-au fost predate. Consider că sunt și ceva probleme în sistemul nostru de învățământ, dar este o discuție prea amplă și nu vreau să-mi spun punctul de vedere despre asta în acest articol.
O chestie despre cei pe care îi numesc eu „șoareci de bibliotecă” la care m-am gândit astăzi, după afișarea rezultatelor de la BAC-nu am întâlnit niciodată un tip sau o tipă care să fie de 10 pe linie și cu care poți purta o discuție deschisă, despre orice. În general, cei care reușesc aceste performanțe se axează strict pe studiu, iar lecțiile desprise din întâmplări sau greșeli lipsesc. În altă ordine de idei, spun că le lipsește o oarecare experiență socială de care suntem dependenți în viața de zi cu zi și acest lucru este fără doar și poate un defect.
Fără să generalizez, spun că mare parte din acești olimpici vor fi eterni corporatiști sau workaholici, ca angajați, deoarece nu au deprins lecțiile pe care viața ți le oferă făcând ceea ce nu scrie în manuale.
De aceea, consider că ar trebui să mai ridicăm capul din carte sau din task-urile pe care trebuie să le îndeplinim în fiecare zi și să mai observăm ce se întâmplă în jurul nostru. Deseori devenim roboței cu o activitate monotonă fără să ne dăm seamă și e păcat să trecem purtând niște ochelari de cal prin viață.
ai dreptate! nici eu nu prea ii suport pe cei care tocesc