AlexScrie.Ro

Unele Materii Nu Ne Folosesc #2

comentariiUn astfel de comentariu trebuie citit de mai multe persoane, de asta am ales să fac un articol din el. Tot ce este scris mai jos vine ca răspuns la articolul ăsta (link), autoarea este TinaC (link).

“Nemulțumirea asta pe care o ai e firească, mai ales pentru că profesorii sunt limitați și nu evoluează spre o învățare bazată mai mult pe interacțiunea elev-profesor și practică. Ei au impresia că e suficientă baza teoretică și se înșeală enorm. Nu contează profilul, și eu le-am făcut deși aveam alt profil. Acum, să fac niște completări mai mult sau mai puțin argumentate la materiile tale „nefolositoare”.
1. Nu te învață pentru că: profesorul respectiv nu face altceva decât să-și predea teoria, considerând că în clasa a X-a nu e nevoie de altceva.
2. Psihologia e frumoasă deși n-am apreciat-o când am făcut-o și eu în clasa a X-a. Am avut ca și profesoară, „psihologul școlii”. Adică, se ocupa de elevi și în afara orei. Testele ei nu erau așa simple și nu se bazau doar pe teoria învățată din caiet/carte. La momentul acela mi se părea ceva stupid și lipsit de sens. După ce au trecut anii, îmi dau seama ce-am pierdut. Nu e normal să fie așa, trebuie să fie o materie plăcută și interesantă.
3. Și acum să-ți câteva chestii despre muzică și desen. Da, e adevărat. Conceptul pe care îl au în școală și forma de studiere mi se pare extrem de greșit. Muzica în școală se bazează doar pe teorie și să zicem „voce”. Iar muzica are parte și de instrumente. Am ajuns acum să îmi doresc să învăț să când la chitară (în timpul liber, pentru relaxare) și stau și mă gândesc „unde-mi este baza?”. Nu, nu am așa ceva. Ce am învățat la muzică e ca și egal cu zero. Dacă s-ar îmbina muzica cu vocea și cu instrumentele ar fi o oră de muzică genială. Adică să învățați în timpul orelor să cântați la diverse instrumente. Așa-i că ar fi distractiv și plăcut în același timp? Înțeleg, nu are legătură cu profilu tău, dar te-ar fi ajutat să-ți dezvolți spiritul artistic sau, pur și simplu să te simți bine la o oră ce acum pare inutilă și plictisitoare.
Desenul. Și cu ăsta sunt extrem de nemulțumită. Se dau teme pentru desenat sau sunt la alegere. Elevul desenează cum crede el că e bine și primește o notă. Sau se mai oferă și teorie. Simplu, nu? Păi în mod normal, trebuie ca un profesor de desen să ajute elevul să deseneze dacă nu se pricepe, sau să îi arate „uite așa se desenează o umbră”. Dar nu, așa ceva e o raritate. Desenul te ajută și el oarecum dar nu așa cum e acum, lipsit de sens. E o oră care mai bine nu ar fi, sunt de acord. Dar ar fi fost necesară în celălalt mod. Acuma dacă m-aș pune să desenez ceva nu aș știi nici ce și nici cum. Nu am nici măcar o bază, aș desena de capul meu și ar ieși un „nimic”.

Nu am să zic că ne folosesc toate materiile dar am să-ți zic că „cel puțin o materie din aia pe care o credeam nefolositoare mi-a dat peste nas și m-a făcut să regret că nu am apreciat-o la momentul respectiv”. De ce? Pentru că am parte acum de chestiile pe care trebuia să le învăț atunci și acum le învăț obligată în practică.
Am avut parte de destule materii de acest gen dar care puteau fi mai interesante dacă profesorii le acordau un alt nivel de învățare și nu doar teoretic.
Asta e marea problemă la materiile pe care le denumim „nefolositoare”.
Anii trec, și abia atunci când te uiți în spate vezi ce ai pierdut. Eu îmi văd „necunoștințele” în muzică de exemplu dar și dorința de a învăța acum.

Nu știu cât de bun îmi este răspunsul, dar cert e că e lung. Asta făcând puțin referire la articolul tău despre comentariile lungi. :)”

comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • “Nu te învață pentru că: profesorul respectiv nu face altceva decât să-și predea teoria, considerând că în clasa a X-a nu e nevoie de altceva.”

    Aha, deci sa inteleg ca elevii sunt dornici sa interactioneze cu profesorul, stau numai cu mana pe sus, intreaba si raspund pertinent, la obiect, sunt atenti la ore, invata de zor, isi fac temele si profesorii ii ignora… Mai sa fie! Clar, e vina profesorilor incompetenti!

    • Nu am spus sub nici o formă că profesorii sunt incompetenți și nici nu am să o fac. Am făcut referire la faptul că ei nu fac altceva decât să-și predea teoria. Așa a fost și la mine. Cel puțin la materia respectivă la care se făcea referire: antreprenoriala. Nu aveai ce sta cu mâna pe sus și ce teme să ai la o astfel de materie pentru că, cel puțin eu nu am primit teme, am învățat doar pentru niște teste. Nu o ziceam sub o formă generală, ci strict legată de o simplă materie.

  • Cu cât mai mult înveţi, cu atât mai mult ştii.
    Cu cât mai mult ştii, cu atât mai mult uiţi.
    Dacă mai mult uiţi, mai puţin ştii.
    Iar dacă mai puţin ştii, mai puţin uiţi.
    Dar dacă mai puţin uiţi, mai mult ştii.
    Atunci pentru ce să înveţi?

    Bine dar varianta pe care o stiam eu era …..CENZURAT

arhivă

%d blogeri au apreciat: