AlexScrie.Ro

Tinerii din Vaslui sunt alături de LondonPub

Ieri a fost închis cel mai tare club din județul Vaslui la cheremul unor pensionari ce fac plângeri peste plângeri la adresa acestei locații din motive puțin argumentate și plauzibile. Pentru că celor trecuți de vârsta a doua nu le place să vadă tinerii distrându-se, Primăria le-a sărit în ajutor și au făcut posibilă dorința celor ce așteaptă pensia cu nerăbdare lună de lună.

londonpub-vaslui

Noi, cei care frecventăm des sau foarte des LondonPub am știut să-i respectăm mereu pe cei mai în vârstă, nu am plecat niciodată de acasă cu gândul de a deranja, certa sau bate pe cineva în club. Bineînțeles că nu există pădure fără uscături, au fost și unele evenimente mai puțin plăcute cu persoane care stricau distracția tinerilor din club prin comportament violent, dar mereu conducerea și-a făcut datoria angajând cei mai buni oameni pe security din Vaslui.

LondonPub nu este singurul club din Vaslui, dar este cu siguranță cel mai sigur și frecventat de tineri. Clubul problemă din orașul nostru nu este LondonPub, ci altul, unde weekend de weekend se lasă cu bătaie și certuri, dar Primăria nu vede până acolo.

Suntem tineri și vrem să ne distrăm într-un mediu frumos și sigur, de asta alegem în fiecare weekend LondonPub. Vrem să-l deschidem și să ne bucurăm de fiecare sfârșit de săptămână în Vaslui, dovada vie este petiția ce a fost deschisă ieri pe internet și semnată deja de peste 200 de tineri în doar câteva ore. Dacă și voi vă doriți să se redeschidă LondonPub Vaslui, fie pentru că frecventați acest club, fie că doriți pur și simplu să fiți alături de tinerii cu inițiativă care doresc să mai frecventeze această locație, semnați petiția online! (click pe link-ul de mai jos)

Votează AICI!

comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Cel mai tare din judet? Cati bani ai primit sa scrii asta? Nu am absolut nimic cu cei de acolo dar nu mai ridicati asa in slavi degeaba. Cel mai sigur? Ca e mafie si daca vine un dusman se da ordin sa se inchida camerele asta e siguranta?

    • Nu am primit bani pentru a scrie asta, imi place acel club si il frecventez des, este unul dintre puternicele motive pentru care revin weekend de weekend in Vaslui (studiez in Iasi). Si da, London este clar cel mai tare club din Vaslui. Nu am ridicat pe nimeni in slavi, ii apreciez pentru munca lor si ii respect la prieteni.

    • Club? Stii macar ce inseamna club? Trei cluburi sunt in Vaslui: Arsenal (nu stiu daca mai este deschis), Menthor si Bliss. Si Hai-Hui sa zicem dar e micut. Este dupa aprecierea si parerea ta cel mai tare. Cu stima!

    • Dupa aprecierea mea si a multor altor tineri, London este cel mai tare. Si ca sa intaresc afirmatia mea, uita-te la ce tam-tam se face atat in online, cat si in offline pe tema asta. Pentru ce alta locatie s-ar mai interzice parcarea pe toata strada acestuia, ar fila 3 masini de politie si s-ar mai aduna zeci de tineri (fara sa fie vorbita treaba) sa protesteze impotriva acestei decizii?

  • Ba inseamna ca esti retardat daca vii de la iasi pt a merge in bomba aia de local unde miroase a transpirație si bătăile is la ordinea zilei.Bine a facut primăria de la inchis ca era un focar de infecție acolo acum sa se mai duca in satele lor clienții de acolo

    • Esti papagal si-am sa-ti spun si de ce. Nu te duce capusorul ala cu un singur neuron (si-ala este sigur faultat) sa intelegi o afirmatie. Am spus ca este un motiv dintre alte motive pentru care vin. Asta e una. A doua este ca “bomba aia de local” cum o numesti tu da niste petreceri superbe, are cel mai bun si prietenos staff si este frecventat de tineri cat de cat ok, nu ca in alte cluburi unde poate intra orice pustan de 12 ani si marlete incaltat in cizme de guma, daca tu mirosi a transpiratie e normal sa nu te suporti, dar asta ti se intampla oriunde prietene, nu doar in London! O sa-ti para ca miroase orice pub, club, camera, casa, etc, pana o sa descoperi apa si sapunul. A treia si ultima este ca trebuie sa fii prea papagal sa vii in casa mea (blogul meu) si sa imi vorbesti asa (“esti retardat”). Liciteaza pentru o viata noua!

  • O panarama de local in care se baga mai mult manele toata lumea in pantaloni scurti si plin de tarani.
    Nu se compara cu Skin si Fratelli… e varza

    • Nu a comparat nimeni LondonPub cu Fratelli sau Skin, eu am vorbit la nivelul orasului Vaslui. Aceeasi remarca ca mai sus: Ce nu inteleg este faptul ca jignesti un local fara sa aduci argumente, iar asta da dovada ca nu esti capabil de prea multe.

  • Bine le face. Asta cu petitia e o prostie. Facem petitie sa redeschidem gunoiul ala de pub… Mai bine mergeti in padure, ca si asa sunteri salbatici si nu este saptamana fara sa se lase cu batai si interlopisme de Vaslui.

    • Prietene, nu te-a obligat nimeni sa votezi petitia, nu-ti baga nimeni pe gat articolele si tot ce se intampla in jurul acestui eveniment. Nu esti de acord cu ce facem? Esti liber sa nu mai citesti, sa nu mai vii la LondonPub, esti liber sa faci ce vrei tu. Ce nu inteleg este faptul ca jignesti un local fara sa aduci argumente, iar asta da dovada ca nu esti capabil de prea multe.

    • Datias la muie de jegos tu cu interlopismele tale,care esti sageata lu ala cu butoanele,daias muie lu aia care te-a facut asa prost…unde mortii mati au fost batai la Pub-ul ala mai gunoiule daca ai ceva de zis prezintate la unitatea respectiva si zi ce ai de zis sau hai sa mergem la politie sa vdm cate plangeri cu batai sunt inregistrate acolo si cate la celelalte locuri de distractie din oras

  • Cand spui pub – te gandesti la un local unde se mananca, se asculta muzica, se sta la o masa civilizata.
    Cand spui club – te gandesti la o cladire umpluta cu zgomot si fum, unde lumea care nu sare in sus in sincron sau nu pocneste pe cel de langa, sta atarnata pe niste canapele oricum mult prea mici. Oricum la Vaslui majoritatea localurilor sunt mai mult niste carciume care vand bauturi la pret de local :))

  • Tu ai idee ce inseamna sa stai in zona aia cand la 3 dimineata toți idioți incep sa iasă din clubul ala si sa se manifeste in fața lui?ai idee cat de mizerabil pot vorbi cei ce ies din acel loc “atat de iubit”…si tind sa cred ca esti printre singurii care nu-l vrea inchis. ….ce stii tu de fapt despre locul acela Alex?sau mai bine spus stii altceva in afara faptului ca e un alt loc de distractie?tind sa cred ca nu.dar iti recomand sa pui si câteva intrebari pe tema asta inainte de a judeca doar pensionarii…
    ai intrebat oamenii de acolo de cate ori au iesit in strada pentru a opri scandaluri si bătăi…Nu cred…te-ai alaturat lor…Da stiu efectul de turma e mult mai comun…decat sa fii un lider ai ales comoditatea….păcat.puteai mai mult de atât.macar sa-ti fi iesit si tie ceva din toata chestia asta…altfel….păcat de tine

    • Probabil esti tot varsta a treia sau vorbesti pe de rost.Tin sa te anunt ca eu cunosc foarte bn situatia de acolo si nu am vazut cel putin de cand e baiatul asta ultimul batai acolo cu atat mai putin sa vina vecinii sa ii desparta pe scandalagii.Pe langa asta tin sa te anunt ca sunt doar 2 persoane care sunt deranjate de activitatea de acolo si cu siguranta domnisoara sau doamna daca nu cumva esti vreun bulangiu cu nume de fata nu ai fost tu sa opresti asa zisele scandaluri.Si daca tot esti asa informata zi si mie un loc unde se pot distra tinerii in Vaslui asa perfect precum spui …in afara de copou unde canta rapsodia vasluiului :)))

  • Observ ca in ultimul timp toti comentați sub anonimat, de ce nu aveți curajul sa spuneti tot ce va deranjează fata in fata sau macar in privat. Cred ca sunt una din fetele care merg foarte des acolo, in fiecare week-end si nu mi-e rușine sa spun asta, cred ca fiecare dupa o saptamana de scoala, munca etc vor sa se detașeze de tot si sa petreaca unde se simte bine. Doamna/domnisoara sau ce ești tu, spune mi te rog de câte ori a venit locatarii sa opreasca un scandal si cand a fost ultima bataie la london pub? Mulți/multe vorbiti sa va aflati in treaba si in necunostinta !! Si inca ceva, spune mi daca in ultimele 2-3 luni au mai iesit la 3 noaptea si te-au deranjat, maica teresa care te vezi ! Ai ceva de zis prezintate la PUB draga si spune ti nemultumirile, app nu exista nimeni cu numele astea pe la blocurile din prejur, cand am strans semnaturi de la vecini unde erai tu nesuferito? Sa imi spui tu mie ouf-ul tau? M-am saturat de voi, batmaniilor sub anonimat ! Fuckk

arhivă

%d blogeri au apreciat: