Subiecte BAC 2019

Titlul este pentru SERP, dar conținutul este pentru voi, cei care chiar căutați ceva materiale pentru BAC 2019. Pentru că mi-a plăcut mereu limba și literatura română, am avut grijă să strâng toate subiectele, comentariile, referatele și temele de casă din liceu. Am avut și un profesor foarte bun în liceu, care a știut mereu să se apropie de elevi și să ne facă să punem mâna pe carte „că nu urzică„. Pe multe dintre ele le-am tehnoredactat pentru că fiind pasionat și de online, m-am gândit că le pot folosi în acest mediu. Lumea caută – eu le ofer, asta înseamnă trafic (care poate fi monetizat).



Tot ce am adunat, atât din liceul meu, cât și de la alte persoane, le-am publicat pe blogul meu de referate bac 2019 (la-vorbitor.ro). O să fac asta în continuare, o să mai adun și o să mai public, atât pentru cei care vor da BAC-ul la română, cât și pentru alte materii pentru care elevii caută soluții pe net. Toate subiectele de pe acel blog sunt unice, le scriu din caietele de liceu ale unor colegi de facultate, profesorii noștri ne-au predat din mintea lor, nu mot-a-mot din cărți sau de pe internet, așa cum se poartă acum. Sunt texte de pe vremea când încă se făcea școală!

Apropo, am și multe texte argumentative bac 2019 postate acolo, toate scrise de mine și apreciate de profesorul meu. Pe astea chiar îmi plăcea să le scriu, eram apreciat pentru ele și din acest motiv îmi dădeam de fiecare dată interesul.

Toate link-urile din articol sunt pentru SEO, blogul către care duc link-urile astea este tot al meu. Îl recomand nu numai pentru asta, ci și pentru că am adunat multe referate și texte folositoare acolo, așa cum eu nu găseam când căutam pe net în liceu. Chiar dacă nu este la fel de cunoscut ca alte site-uri din domeniu, oferă calitate.

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.