Și bărbații trebuie să se îmbrace bine

Aspectul estetic plăcut nu reprezintă un obiectiv specific femeilor, ci este considerat o regulă universal valabilă pentru ambele sexe. Este drept că femeile pun accent într-o mai mare măsură asupra unor detalii necaracteristice îngrijirii bărbătești, precum machiajul, manichiura sau pedichiura realizate în culori și modele, dar în ceea ce privește out-fit-urile, raportul dintre femei și bărbați ar trebui să fie egal. Îmbrăcămintea și încălțămintea pe care aceștia aleg să le poarte definesc într-o măsură considerabilă aspecte importante legate de personalitatea fiecăruia și, datorită acestui motiv, alegerea lor stă sub indicele responsabilității și al bunului gust.

Alegerile caracterizează, de cele mai multe ori, persoanele în mod involuntar. Astfel, se pot trage ușor concluzii referitoare la persoana pe care o aveți în față și căreia, pe baza unor criterii stabilite în mod subiectiv, îi acordați anumite trăsături și față de care trageți anumite concluzii. Spre exemplu, o femeie ce se preocupă de aspectul ținutei mai mult decat de îngrijirea corporală sau de aspectul părului va fi ușor recunoscută și etichetată într-un sens negativ și veți conchide, în ciuda hainelor de lux pe care le poartă, faptul că aspectul estetic nu este tocmai unul plăcut. Asemenea și în cazul unui bărbat a cărui îngrijire este ireproșabilă, dar alegerile în materie de îmbrăcăminte sunt lamentabile.

Pentru a evita situațiile neplăcute în care alegerile personale să rezoneze altceva decât ceea ce se dorește și pentru a reuși să se realizeze un acord între personalitate și ținută este necesar să puneți accent pe fiecare aspect ce vă poate influența aparițiile. Astfel, pe lângă îngrijirea aspectului fizic, trebuie să vă orientați spre produse de îmbrăcăminte și încălțăminte care să vă pună în evidență într-un mod plăcut și nu să deveniți un exemplu de „așa nu” pentru persoanele din jur. Bunul gust în materie de haine se câștigă în timp, prin documentare și studiere a noilor tendințe în modă, dar și prin internalizarea anumitor factori decisivi.

Un exemplu ce susține acest fapt este conștientizarea nevoii de a purta articole pentru bărbați de calitate și nu de a vă mulțumi cu tot ceea ce este ieftin și extrem de popular. Ideea de a fi unic într-un mod plăcut este elementul cheie al tuturor artiștilor din domeniul fashion-ului care provoacă persoanele la autenticitate de bun gust. Investiția în calitate reprezintă un atribut în acest  sens în detrimentul alocării de sume pentru o cantitate considerabilă deoarece există riscul să să faceți alegeri relativ plăcute, ca și model, dar ieftine ca produs final, iar asta să vă plaseze ținuta într-un spectru negativ.

Căutați echilibrul între propria personalitate și hainele pe care le purtați, între calitate și preț și orientați-vă spre magazine/site-uri de haine sau încălțăminte care se pliază așteptărilor dvs și care respectă standarde de calitate. Adăugați elementul original în fiecare ținută și depășiți zona de confort din care rezultă ținute identice cu cele văzute pe stradă, în cluburi sau cafenele pentru a vă îndepărta de ideea de a plagia. În acest mod, vă asigurați că aspectul dvs nu va rămâne neobservat, iar impresiile lăsate vor fi avantajoase.

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.