Secretul unui somn de calitate

Randamentul pe care îl avem în viața de zi cu zi depinde de numeroși factori. Cel mai important dintre aceștia este reprezentat de somn. Odihna are un rol determinant în luarea celor mai bune alegeri, pentru o productivitate crescută și pentru o viață longevivă.

Din aceste considerente, vom prezenta o perspectivă puțin diferită a somnului de calitate. Nu vom trata acest aspect din punct de vedere al dimensiunii patului sau a tipului de saltea folosit, ci din punct de vedere al lenjeriei folosite. Calitatea acesteia și a importanța pe care o acordăm ei pot fi factori determinanți pentru un somn odihnitor.

Cine nu își dorește să se trezească dimineața plin de energie, optimism și veselie? Ați avut momente în care, cu toate că ați dormit suficiente ore, pur și simplu v-ațitrezit parcă mai obosiți decât erați înainte de a vă culca? Raspunsul la aceste întrebări ne împinge cu gândul la felul în care dormim, condițiile pe care le avem și starea pe care ne-o oferă o igienă corespunzătoare.

În cazul în care am dezvoltat o afacere ce oferă servicii de cazare, precum un hotel sau o pensiune, aceste detalii sunt extrem de importante. Secretul unui business de succes este să mulțumești clientul. Cum o poți face mai bine în aceste situații, decât să-i oferi tot confortul de care are nevoie pentru ca acesta să se trezească foarte odihnit a doua zi?

somn-usor-linistit1

Cum alegem o lenjerie de calitate?

Când dorim să facem cea mai bună alegere din punct de vedere al calității va trebui să fim atenți la mai multe detalii. În primul rând, rezistența este unul dintre factorii cei mai importanți. Acest lucru ne va asigura că ceea ce am achiziționat va fi pe termen lung și va renta din punct de vedere financiar. Ea trebuie să reziste la spălări repetate, fiind schimbată cât mai des.

Un alt aspect de care să ținem cont când alegem o lenjerie de pat calitativă este reprezentat de materialul folosit. Bumbacul este unul dintre cele mai bune materiale din acest punct de vedere.

Unul dintre cei mai importanți producători de lenjerii de pat este firma Brodank. Aceasta realizează produsele folosind 100% bumbac. Ele au la bază o țesătură ce asigură durabilitate și confort maxim, fiind ideale atât pentru uz hotelier, cât și pentru uz casnic.

De ce trebuie să mai ținem cont când cumpărăm o lenjerie?

În funcție de stilul adoptat, mai clasic sau mai modern, alegerea unei lenjerii trebuie să se potrivească din punct de vedere al design-ului. Pe www.lenjerii-hotel.ro puteți găsi o diversitate de modele. Este locul unde eleganța și rafinamentul sunt la locul de cinste.

Forma și dimensiunile sunt aspecte destul de importante atunci când căutăm o lenjerie. Ea trebuie să se potrivească dimensiunilor patului și a felului în care arată. De asemenea, culorile pe care le folosim într-o amenajare vor avea un impact puternic asupra celor care vor sta în acel spațiu. O paletă largă de culori va face posibilă plierea pe diferite gusturi și ne va ajuta să oferim o atmosferă veselă și multă armonie camerei.

Curățenia înseamnă sănătate și confort

Simpla alegere a unei lenjerii de calitate nu este suficientă pentru a avea parte de cel mai bun somn. Ea trebuie schimbată după fiecare folosire. Astfel, se asigură o igienă corespunzătoare și un miros de reîmprospătare.

O altă importanță trebuie să se acorde aerului din încăpere. Din acest motiv, se recomandă o aerisire zilnică a camerei. Toate aceste măsuri vor asigura o curățenie firească unui mediu sănătos.

Eliminarea particulelor de praf și a diferitelor microorganisme ce se adună cu timpul, ajută la îmbunătățirea condițiilor necesare unui somn odihnitor. Calitatea unei lenjerii și aceste măsuri de igienă vor asigura lipsa aparițiilor alergiilor și va fi un mare plus pentru sănătate. De asemenea, aceste lenjerii nu se adresează doar hotelurilor, pensiunilor sau uzului casnic, ci sunt o foarte bună alegere pentru spitale și clinici. În cadrul acestora din urmă, rolul pe are care îl are igiena și calitatea lenjeriilor de pat este primordial.

Unde pot găsi cel mai bune produse?

Așa cum menționasem anterior, pe această piață s-a impus din punct de vedere al calității și al prețurilor rentabile, firma Brodank. Cu o experiență de peste 20 de ani, aceasta a reușit să se adapteze cerințelor pieței și să ofere cele mai bune produse. Profesionalismul și calitatea produselor sunt termeni ce definesc activitatea acestei companii.

Brodank prezintă o lista largă de produse fabricate, precum: pilote, perne, cuverturi, fețe de masă, perdele, draperii, prosoape sau chiar huse pentru scaune. Ea se adresează unei game largi de clienți: de la uzul casnic, la hoteluri, pensiuni, spitale, clinici sau chiar restaurante.

Beneficiile somnului și de ce este important să fie de calitate

  1. Longevitatea

Diversele studii au arătat legătura pe care o are somnul cu durata vieții și cum acesta o poate face mai lungă. Echilibrul pe care trebuie să-l avem în activitățile noastre și faptul că trebuie să ne reîncărcăm „bateriile”, pun mare preț pe odihnă. Se recomandă un somn de aproximativ 7-8 ore pentru o productivitate ridicată și un stil de viață benefic.

  1. Creșterea imunității

Lupta organismului cu bolile este puternic influențată de somn și impactul pe care îl are acesta asupra diverșilor factori fiziologici. De exemplu, lipsa odihnei va scădea considerabil nivelul de hormoni, ceea ce va duce într-un final la o vulnerabilitate crescută în fața bolilor.

  1. Frumusețea

Somnul are un rol important în frumusețe. El a încetinit mereu procesul de îmbătrânire. O odihnă corespunzătoare va oferi o elasticitate pielii și va amâna apariția ridurilor.

  1. Elimină stresul

Felul în care ne petrecem viața, agitația și responsabilitățile pe care le avem, toate acestea reprezintă un factor de stres. Cu ajutorul somnului reușim să eliminăm bună parte din stresul acumulat zilnic.

  1. Buna dispoziție

Nimic nu se compară cu sentimentul pe care-l avem atunci când ne trezim odihniți și plini de energie. Somnul poate influența foarte mult starea de spirit, poate fi un element cheie în lupta cu depresia și oferă buna dispoziție.

Un comentariu

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.