AlexScrie.Ro

Samsung Galaxy Core 4G (P)

Zilele trecute mi-am schimbat telefonul. Dețineam un Samsung Galaxy Mini de vreo 3 ani și jumătate și nu numai că se demodase, dar era și plin de zgârieturi și începea să facă tot felul de faze pe care eu nu le suport la un telefon (ex: se închide singur, se blochează, nu se încărca o aplicație, etc.). Din câte citisem eu, vechiul telefon avea probleme cu bateria și am considerat că mai bine investești niște bani într-un telefon nou, mai modern și mai performant, decât să cauți acumulatori și baterii pentru telefonul meu.

002Galaxy_Core_LTE_35835122_MWC2014_620x413

Așadar, cu ajutorul programului Buy-Back de la Orange, mi-am achiziționat un Samsung Galaxy Core 4G, un telefon extrem de frumos, elegant și performant, telefon ce îndeplinește perfect cerințele mele de la un astfel de gadget.

Pentru că sunt un tip curios de fire, în prima zi am stat numai cu ochii în el. Mi-am făcut toate setările după bunul plac, am dezinstalat jocurile preinstalate cu care vine telefonul și mi-am personalizat meniurile. L-am butonat până am aflat cum se schimbă și cel mai neimportant lucru din el, așa fac cu orice gadget pe care pun mâna. Îmi place foarte mult să-mi cunosc “jucăriile” foarte bine. Sunt unii care au un telefon de câteva luni bune sau poate chiar ani și nu știu tot ce poate face acel telefon sau cum se schimbă o anumită setare. La mine nu există așa ceva.

Pentru că dispune de un ecran destul de mare, m-am grăbit să-i pun folie pentru a nu-l zgâria, iar mâine o să-mi cumpăr o husă pentru el. Puteam face această achiziție și în ziua când mi-am luat telefonul, dar pentru că telefonul este negru și cei de la Orange aveau doar huse albe, am zis să mai aștept câteva zile până intră pe stoc husele negre. E ciudat să porți husă albă la un telefon negru.

Comentează și tu!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

arhivă

%d blogeri au apreciat: