AlexScrie.Ro

De Ce Te-ai Uita La Programele TV Românești?

tvAstăzi m-am uitat la televizor, eram obosit și știam că dacă vin în fața calculatorului o să mă pun la treabă. Îmi pare foarte rău pentru această decizie, a fost probabil cea mai proastă decizie din ultimul timp. Deși știam că nu am ce câștiga dacă mă uit, am făcut-o. Prima greșeală.

Deși am scris zilele trecute câte ceva despre Burlacul și am spus că nu o să mai urmăresc acea prostie, astăzi m-am riscat și am decis să urmăresc încă un episod. Toate astea ca să revăd niște pițipoance certându-se ca la ele pe maidan. Asta a fost a doua greșeală.

Apoi sora mea a mutat pe KanalD, acolo era una care o arde fashion. Îi zice Iulia Albu și este proastă de bubuie, am fost făcut să spun asta după ce m-am uitat la emisiunea WowBiz din această seară. Tipa a venit îmbrăcată mai urât ca o țigancă și a fost pusă să critice aparițiile unor vedete care se îmbracă bine. Pe lângă cearceaful ce-l târâia cu stil (crede ea) legat de niște indispensabili până la genunchi astfel încât să vedem cele mai urâte picioare de pe sticlă, Iulia Albu purta în cap o bucată de material fără scop și o pereche de ochelari ce-i acopereau toată fața. Elegant. A treia greșeală.

După ce au scăpat de acel cadavru umblător, cei de la WowBiz au difuzat un mic intro cu următorul subiect – “Cristea și Bianca Drăgușanu”. Sună plictisitor, dar este al naibii de amuzant acest subiect. Cristea confirmă de fiecare dată că este prost. Fotbalistul al trebui să se rezume la lovitul mingii, apropo de asta.. nici acolo nu prea se pricepe. Nu am fost deloc uimit când am văzut că tipul nu știe să lege 3 cuvinte. Cuvinte, nu propoziții!

Cea mai inteligentă decizie din cei 16 ani ai mei a fost să nu mă mai uit la televizor, promit că nu o să mai trec niciodată peste asta.

tv trash

comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Iţi recomand eu un canal, dacă ai chef să urmăreşti ceva la TV. E vorba de TVR HD. Sunt emisiuni de cultură, emisiuni care prezintă natură de la noi, munte dacă îţi place: e un serial întreg cu o drumeţie în creasta Făgăraşului. Săptămâna trecută am văzut înregistrări dn Cheile Sohodolului. Dacă îţi place fotbalul: emsiunea Cooperativa Agricolă de Fotbal. Studiază programul, posibil să găseşti emisiuni interesante. Depinde ce te interesează!!!

  • Din pacate se poarta scandalul si penibilul.Inca nu pot sa renunt la TV dar daca nu imi place ceea ce vad,simplu si usor schimb postul.

    • Problema este ca peste tot se promoveaza scandalul, nu prea ai la ce te uita.. sunt doar vreo 2-3 posturi bune.

  • Ceea ce e bine pentru mine e că nu am TV în camera mea. Nici nu simt nevoia.
    Uite că așa mai aflu și eu ce mai e pe la TV fără să mă uit. 🙂 Nimic nou, aceleași prostii ca de obicei. De asta, chiar dacă să zicem că mă uit la TV, prefer programul History (care nu e românesc) că sunt niște emisiuni faine acolo.
    Chiar ai luat o decizie bună! 😀

arhivă

%d blogeri au apreciat: