AlexScrie.Ro

Nu știu să fac nimic, caut job!

Am asistat virtual zilele trecute la o discuție despre muncă. Un tip de 21 de ani face o facultate care nu-l pasionează deloc, nu știe să facă nimic, dar totuși vrea să muncească ceva, dar să nu fie prea greu și să câștige bani mulți. Ar putea lucra cu maică-sa că are o firmă de turism, dar e prea stresant job-ul și nu-i place.

Tipul este exemplu perfect de “AȘA NU!”. Eu gândesc într-un fel. Când termii școala generală trebuie să te gândești la viitorul tău, trebuie să te gândești la ce-ți place să faci și dacă se fac bani din ce-ți place ție. Din moment ce tu alegi un profil mai slab la liceu pentru a te distra mai mult în cei 4 ani și pentru a nu te stresa prea mult cu învățatul, nu trebuie să ai pretenții în viitor la un job prea bun, prea bine plătit și fără prea mare efort. Tu ți-ai ales calea!

Și spun asta pentru că odată intrat la liceu nu prea mai poți schimba multe. Deja ți-ai ales calea pe care vrei să mergi, dacă nu ți-ai ales un profil care-ți deschide mai multe căi în viitor nu mai poți da înapoi. Cam așa am gândit eu când m-am orientat spre matematică-informatică, un profil de care toți îmi ziceau să mă feresc. Peste un an o să dau admitere la Facultatea de Informatică. De ce? Pentru că-mi place, pentru că asta mă văd făcând și pentru că m-am gândit că pot face bani din asta.

Să nu ne mai plângem că nu avem locuri de muncă, că nu avem salarii uriașe, că “în România nici cu facultate nu ai ce să faci”. Bine, e aproape adevărat și cum gândesc cei ce spun ce-am pus în ghilimele mai sus, dar dacă cu facultate e greu să-ți găsești ceva de muncă, gândește-te cum este fără.

bac

sursa foto: Alioșa

comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

arhivă

%d blogeri au apreciat: