AlexScrie.Ro

Mesaje și urări de Valentine’s Day sau Ziua Îndrăgostiților 2014

Niciodată nu mi-a plăcut treaba asta. Nu am să înțeleg niciodată mesajele și urările de pe internet. Partea mai puțin frumoasă este că așa ceva se caută. Eu gândesc în felul următor: de ce să iau o urare de pe internet, pe care o știm cu toții, în loc să scriu eu câteva cuvinte frumoase.

Acum să mă refer mai mult la Valentine’s Day sau Ziua Îndrăgostiților 2014 (despre nume și ce nu-mi convine mie în afacerea asta o să scriu un articol până pe 14). De ce să iau un text jegos de pe internet, de ce să-i scriu eu câteva cuvinte frumoase prietenei mele? Altfel este pentru persoana iubită când primește un mesaj în care îi amintești de momentele voastre frumoase, de cele mai puțin frumoase și de faptul că o iubești foarte mult. Ea, dacă este destul de deșteaptă și aveți deja o relație mai lungă de câteva luni, va ști mereu care sunt cuvintele tale și care nu, deci, ce folos?

Mie nu-mi place să primesc mesaje copiate de pe net, ție nu-ți place să primești mesaje copiate de pe net, lor nu le place să primească mesaje copiate de pe net, de ce continuăm să căutăm mesaje și urări de fiecare dată când se aproprie vreo sărbătoare sau un eveniment?

Iar după ne plângem că nu avem conținut de calitate pe internet și rezultatele Google sunt idioate. Sunt zeci, poate chiar sute de site-uri care sunt doar pentru așa ceva, pentru urări, mesaje și felicitări. Pe bune, mi se pare penibil.

Pentru cârcotași: titlul este pus pentru că vreau să mă ridic în Google după aceste expresii, nu pentru trafic, ci pentru a-i aduce pe cei care continuă să facă acest lucru penibil și a le deschide ochii.

Acum să repetăm cu toții: Mesajele și urările copiate de pe net nu sunt ok! Cele personalizate și scrise cu cuvintele tale sunt ok!

taxi-driver-robert-de-niro-4

comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

arhivă

%d blogeri au apreciat: