Lucrez la programul meu zilnic

timpAm nevoie de un program. Am ajuns la concluzia asta după prima lună de școală. Deși mi-am propus să-mi organizez timpul astfel încât să fiu mai productiv din toate punctele de vedere, nu m-am ținut de promisiune și am făcut uitat planul meu.

În fiecare dimineață mă trezesc extrem de greu, nu am un program stabilit pentru odihnă și asta nu face decât să-mi accentueze starea de oboseală. Sunt nopți în care mă culc foarte devreme, undeva pe la ora 9 pentru că simt că nu mai pot, astfel las baltă toate targeturile zilnice din online, dar sunt și nopți în care mă culc mult prea târziu, nu pentru că am muncit la ceva, ci doar pentru că am pierdut timpul aiurea pe rețelele de socializare sau m-am uitat la un film. Ori că mă culc prea devreme, ori că mă culc prea târziu, tot foarte obosit mă trezesc dimineața. Am observat că mă trezesc destul de bine după 8 ore de somn. Deși fac ceva mofturi când mă ridic din pat, mă simt odihnit și nu mi se închid ochii la școală. Am mai observat și că cele 5 minute pe care le „fur” în fiecare dimineață îmi fac foarte rău, deși mă trezesc odihnit, tot mai trag să mai stau 5 minute în pat, iar după ele mă trezesc foarte obosit.

Dimineața ca dimineața, dar nici după-amiaza nu fac mare lucru. Mă întorc de la școală undeva pe la ora 14-15. Deși spun de fiecare dată că am destul timp pentru tot ce-mi propun într-o zi, nu reușesc să-mi ating nici jumătate din targeturi. Pierd foarte mult timp degeaba, nici nu muncesc în online, nici nu învăț. Trebuie să lucrez cumva la partea asta, vreau să îmi folosesc tot timpul pentru ceva ce-mi aduce beneficii.

Știu cum ar trebui să-mi organizez timpul, am învățat asta din „Începe cu ce nu-ți place”, dar vreau să citesc și „Tehnica organizării timpului” pentru a avea un program foarte bine pus la punct, program după care să mă axez foarte mult timp de acum.

După ce îmi mai fac câteva idei despre programul meu, o să trec la tipografie. O să-mi scriu un orar și probabil o să postez și aici câteva idei pentru cei care vor să fie mai organizați.

2 Comments

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.