Îmi plac câinii

Întotdeauna mi-au plăcut câinii. Pisicile nu prea le suport, nu-mi plac pentru că sunt prea elastice, iar de fiecare dată când m-am jucat cu una, am avut impresia că mi-au rămas fire de păr în gură, iar eu nu sunt tocmai o persoană căreia i se face greață foarte greu sau rezistă cu brio la unele „scârboșenii”.

caine-600x349

Câinii îmi plac pentru că sunt ascultători, frumoși, puternici. Am avut foarte mulți câini lupi, chiar și acum dețin două exemplare foarte frumoase, un mascul și o femelă. Ambii sunt ascultători și impunători, îmi plac foarte mult și abia aștept să-i mut într-un țarc mai mare.

Cățeaua este cea mai bătrână. Sincer, nici nu știu câți ani mai are, dar știu că în anii noștri se apropie de vârsta mea. Câinele are o poveste mai ciudată, unii dintre voi vor crede că inventez ce o să scriu în rândurile de mai jos, dar rămâne la aprecierea voastră dacă o să mă credeți sau nu.

L-am dat pe Rex acum 4 ani unei femei care stă la câteva zeci de km de mine, era foarte mic și mai avea încă vreo 4-5 frățiori și/sau surioare (nu-mi mai amintesc perfect) și trebuia să-i „răresc” cumva. Femeia respectivă l-a ținut vreo 3 ani de zile. 3 ani în care Rex a dus o viață destul de bună din vorbele stăpânei de atunci, se hrănea numai cu Royal Canin Ciobanesc German și era stăpân pe o curte imensă. Nu știu când s-a schimbat totul, dar stăpâna lui de atunci a hotărât să-l dea mai departe, unui om cu o situație mai puțin bună care l-a chinuit, se pare, foarte mult.

Într-o dimineață, mă trezesc cu un câine lup, destul de mare, dar slab, la poarta curții mele. Când m-a văzut, a început să sară de bucurie, să mă miroase, să dea din coadă foarte rapid. Era Rex al meu. De atunci a rămas acasă și trăiește foarte bine.

2 Comments

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.