Îți faci singur curat în mașină?

Îmi place foarte mult să am mereu mașina curată. Asta bineînțeles, dacă și vremea de afară îmi permite asta. Sunt momente în care nu mă simt confortabil la volan dacă preșurile sunt murdare, bordul prăfuit, buzunarele de la portiere pline cu ambalaje de la dulciuri, bancheta din spate plină cu sticle goale de suc, etc. De aceea, aleg de foarte multe ori, atunci când este cald, să-mi reorganizez mașina și să-mi fac singur curat în ea. De cele mai multe ori, iese mult mai curată „din mâine mele”, decât atunci când nu fac eu asta și aleg să merg la o spălătorie. Pentru că băieții de acolo sunt mereu super ocupați și sătui să facă aceeași treabă câteva ore bune în fiecare zi, randamentul lor nu este unul care să mă mulțumească. Bine, aici mai este și varianta în care la unele spălătorii am câțiva băieți pe care am avut grijă să-i omenesc cu ceva bacșiș și fac cu adevărat o treabă bună atunci când o las pe mâna lor.

Atunci când am eu grijă să-mi curăț mașina, aleg să folosesc ceea ce este un aspirator de mână, asta pentru a nu mă chinui foarte mult cu cablul unui aspirator normal, dar și pentru că un aspirator de mână oferă mai multă mobilitate, pot aspira și locurile mai puțin accesibile și unde un aspirator normal ajunge foarte greu.

Câteodată este o plăcere să-ți faci singur curat în mașină, chiar dacă nu este la fel de lejer că atunci când mergi la o spălătorie. Sincer, atunci când muncești tu pentru a o curăța, ai mai multă grijă să nu faci mizerie la loc pentru că știi că ai petrecut ceva timp să o faci să arate atât de curată și îngrijită. Este o soluție foarte bună și atunci când spălătoriile sunt foarte aglomerate și nu îți convine să pierzi timp.

Un comentariu

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.