Despre educație, din propria experiență

Educația este un subiect des întâlnit în ultima perioadă în spațiul virtual și asta nu poate decât să ne bucure. Sunt mai multe probleme cu care ne întâlnim și pe care le vom discuta pe capitole.

Vorbesc din poziția unui absolvent de liceu teoretic, specializarea matematică-informatică, dar și absolvent de facultate, domeniul ingineria autovehiculelor (4 ani), actual masterand la sisteme de transport pe cale ferată. Cei care mă cunosc știu că pasiunile mele sunt total într-o altă direcție, dar nu regret nicio alegere făcută în domeniul educației pentru că mi-au adus o mulțime de experiențe și persoane de calitate în jur.

Întotdeauna am scris, întotdeauna mi-a plăcut să fiu în mijlocul oamenilor, să organizez evenimente, să le prezint, să găsesc soluții la anumite probleme ale comunității din care fac parte. Pornind de la aceste preocupări și pasiuni, mi s-ar fi potrivit de minune o facultate în științe sociale, administrare, jurnalism, orice altceva și mai puțin tehnic. DAR, școala din momentul actual nu-ți aduce atât de multă valoare dacă ne raportăm strict la informațiile dobândite, ci doar te acomodează cu domeniul și îți face legături cu persoane care te pot ajuta pe viitor.

Sunt conștient că nu aș fi terminat facultatea dacă nu aș fi descoperit voluntariatul, mediul care m-a format și m-a dezvoltat cu o gândire sănătoasă și o cultură organizațională generoasă, dar la fel aș fi fost și în cazul unei facultăți din cele care mi s-ar fi potrivit în mod obișnuit. Și acum să argumentăm, așa cum am precizat, pe capitole, de ce am această părere despre sistemul de învățământ actual.

Clasele I-VIII sunt esențiale și pot fi adaptate foarte puțin

E greu să schimbi ceva la clasele I-VIII, poate doar abordarea și modul de predare, dar ca informații sunt utile cele oferite. Consider că această etapă se ocupă doar cu înrădăcinarea unor cunoștințe de bază pe care fiecare persoană trebuie să le cunoască. Poate ar merge o adaptare a claselor în funcție de pasiunile elevilor, dar e posibil să fie prematur pentru o astfel de schimbare potrivită mai bine în cadrul liceului.

Se poate lucra cu personalul. Profesorii trebuie să fie mai deschiși, mai prietenoși, mai pasionați de job-ul lor, dar e un întreg cerc vicios care îi afectează pe aceștia. Unii copii nu sunt învățați în cei 7 ani de acasă să asculte de vorbă bună, nu știu să mulțumească, nu știu să cântărească un ”te rog frumos”, iar profesorii sunt nevoiți să se adapteze după modul în care aceștia percep că trebuie să facă un lucru sau să renunțe la altul. Asta pentru a nu lăsa acel copil în urmă înainte de a încerca în toate modurile posibile să-l aduci la un anumit nivel.

În liceu trebuie să se întâmple adevăratele schimbări

Și fac referire aici la acei copii care chiar își doresc ceva de la viață. Aici este important să-ți alegi o specializare care să-ți hrănească mai mult pasiunile, iar aici intervine prima problemă. În sistemul de învățământ actuali suntem limitați din punct de vedere al domeniilor.

Unde ar trebui să meargă un elev pasionat de administrație publică? Dar unul care vrea să facă presă sau să fie un specialist în mediul online? Dacă-mi spuneți matematică-informatică vă înșelați amarnic, am finalizat o astfel de specializare și nu am învățat nimic altceva despre online decât cele mai basic coduri în HTML. Asta în timp ce la momentul acela JAVA era în floare, site-urile se făceau cu CMS-uri în câteva ore sau toate aceste coduri pe care eu trebuia să le învăț pe din afară se puteau găsi la un simplu search pe Google.

Nu zic, sunt multe informații valoroase și în programa actuală, dar unele sunt puse doar pentru a aglomera programul sau pentru a oferi unui profesor suficiente ore pentru a-și face catedra. Despre dezvoltare personală nu auzi nimic în liceu, nimeni nu-ți povestește de impozite, taxe, modalitatea prin care-ți poți deschide o afacere sau alți pași de acest gen.

Schimbarea începe cu tinerii, dar despre politică toată lumea se ferește să vorbească într-o astfel de instituție care este condusă tot la nivel politic. Vrem cu toții tineri care să fie cu capul pe umeri și să fie capabili să schimbe ceva, dar nu-i pregătim în niciun fel pentru așa ceva, nici măcar nu le aruncăm mici pastile care să-i stârnească în această direcție.

Facultatea te ajută doar dacă ești îndrăzneț

Un absolvent introvertit care se ferește să adreseze întrebările care îl macină sau care învață strict ce îi este predat are șanse să rămână mediocru și nepregătit pentru piața muncii. Cadrele universitare sunt persoane pricepute cu experiență de viață, dar și profesională, majoritatea având afaceri în domeniul pe care îl predau, dar programa nu le va permite să vă povestească lucrurile cu adevărat importante.

Am finalizat una dintre cele mai bune facultăți de mecanică din țară, dar dacă m-aș fi mulat doar după ce-mi predau profesorii nu știam nici să schimb uleiul după absolvire. Și asta nu este vina profesorilor, ci a întreg sistemului care se încăpățânează să rămână în urmă și să producă doar absolvenți nepregătiți. Profesorii sunt pasionați de acest domeniu și-ți pot povesti despre fiecare detaliu din mecanică preț de câteva ore, dar doar dacă îi întrebi. În rest, trebuie să-ți predea după programă.

Pentru mine, facultatea m-a ajutat doar pentru că a fost una care apreciază voluntariatul și activitățile extra-școlare a studenților. Nu am fost unul dintre cei mai buni studenți din punct de vedere al cunoștințelor predate, dar m-am remarcat prin activitatea de reprezentare a studenților, prin organizarea evenimentelor dedicate studenților pe care îi reprezentam și prin motivația pe care reușeam să o plantez în cei din jurul meu. Despre voluntariat am mai scris și o să mai scriu, consider că trebuie să reprezinte o etapă importantă în viața fiecărui tânăr și trebuie tratat la fel de serios precum oricare alt ciclu de studii.

Despre condițiile din mediile de învățare este irelevant să discutăm, este clar că acestea trebuie să fie adaptate anului în care trăim. La fel și despre pregătirea profesorilor și capacitatea de adaptare a acestora, capacitate care lipsește cu desăvârșire, observăm asta în zilele noastre când nu mulți profesori știu să deschidă un browser.

Pe tema educației a vorbit și Zoso și mi-a plăcut, încearcă și Selly să facă ceva..

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.