AlexScrie.Ro

Cu gândul la viitor (P)

marisa 21Mă gândesc de fiecare dată când îmi văd colegii de a 12-a cât se zbat pentru a trece bacul și cum discută mereu despre viitorul lor. Fiecare vrea să ajungă cât mai sus în viață, nu toți vor reuși, dar cei care sunt ambițioși, buni, dar mai ales norocoși, se vor apropia cât mai mult de targetul lor. Nu pot să nu mă gândesc și eu la viitor.

Sunt deja în clasa a 11-a, am câteva idei pentru viitor și am o imagine a vieții mele în următorii ani. Mă văd destul de departe, dar pentru a realiza acel peisaj trebuie să trag din ce în ce mai mult, trebuie să scriu mai multe articole, trebuie să le scriu din ce în ce mai bune și trebuie să învăț cam tot ce mișcă în online. Da, vreau să am un viitor legat de online!

Știu că pot, am văzut că pot, dar intru prea des în perioade lungi de tergiversare, perioade care nu fac nimic altceva decât să-mi taie din elan și să-mi strice oarecum munca pusă cap la cap până atunci. Pe viitor vreau să fac ce fac și acum, numai că la un nivel mult mai înalt. Probabil voi apela și la ceva servicii de contabilitate financiară, asta numai dacă lucrurile vor sta cum îmi imaginez eu acum.

Vreau să pun lucrurile cap la cap și să progresez, nu vreau să mai am un an slab că 2013. A fost anul în care am fost cel mai puțin productiv de când activez în online. M-am lăsat pe tânjeală și am scris multe articole slabe, chiar și pe acest blog, doar pentru a avea content constant pe blog. Iar acest blog nu este pentru așa ceva, acest blog vreau să mă reprezinte, să fie imaginea mea în online.

Fii primul care comentează!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

arhivă