AlexScrie.Ro

Breaking News, Șoc, Incredibil

SUMeme1Nu aveți cum să vă ascundeți, toți ați citit măcar odată un astfel de titlu, eu îl numesc titlu de maro. Tocmai răsfoiam puțin locul de unde eu îmi iau știrile, în speranța că o să găsesc ceva interesant, vorbesc despre FaceBook – de unde culeg mizeria din țara noastră, de unde aflu ce a mai făcut Bianca lui Bote, cui i s-au mai văzut chiloții când a coborât din mașină, cine s-a mai certat cu cine, ce a mâncat Ciumpilica dimineață, ce sutien și-a mai cumpărat Sânziana Buruiană și tot felul de gunoaie de acest gen.

Mă gândesc câteodată, jurnaliștii gândesc când se pun pe scris un astfel de articol, chiar asta urmăresc ei? să producă mizerie? Știu că s-a pornit un mic război între bloggeri și jurnaliști, dar eu nu am nimic cu nimeni, dar totuși, m-am plictisit să citesc de atâtea ori cuvintele: incredibil, șoc, terifiant, nu ai mai văzut așa ceva de când te-ai născut, nu te gândeai la așa ceva nici într-o mie de ani (de parcă ar ști ei la ce mă gândeam eu), breaking news și lista poate continua.

Deci, televiziunea la noi este absolut infectă, toate panaramele sunt promovate, toate rahaturile devin viral și se face prea mult tam-tam pentru nimic, adică, pe cine interesează că i s-au văzut chiloții lui x-ulescu?

Dar toate aceste mizerii vor fi exploatate la greu pentru că românului îi place scandalul, îi place fenomenalul de acest gen și nu poate rezista tentației de a vedea penibilul.

Toate știrile sunt șocante, incredibile și toate au pe breaking news în față.

comentarii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Dintr-o retea de socializare se transforma intr-un site de stiri de maro , vorba ta . Nu se mai gaseste nimic interesant pe facebook , doar prostii peste prostii , si la televizor acelasi lucru.

  • Acum ceva timp era ceva de genul, SOC SOC SOC Prodanca s-a despartit de Reghe dupa 4 ani de casnicie. M-am gandit putin cum sa se desparta astia ca parca se intelegeau bine, ce sa fac, am dat click, si cand colo ce sa vezi, in loc de o despartire o mare prostie, Reghe se ducea cu Steaua in cantonament si asta era marea despartire:))

  • Care jurnalisti ? – De vreo 5 ani sa fiu sincer nu am mai vazut vreun jurnalist care sa isi faca meseria , acum nu pot numi jurnalist pe orice fatuca sau orice baiat care isi prea informatiile de pe facebook 😀

  • Ai dreptate, urasc mentiunile celor de la tv de gentul: cutremurator, uimitor, socant, fabulos dar daca asta se vinde ce sa si faci? te uiti pe CN si pe Discovery :))

arhivă

%d blogeri au apreciat: