Cum sa te asiguri ca animalul tau de companie e fericit

Ai un animal de companie pe care il indragesti foarte mult si vrei sa te asiguri de faptul ca e intr-adevar fericit in familia ta? Dat fiind faptul ca nu are capacitatea de a vorbi sau de a se exprima, ai ocazia sa intuiesti daca e intr-adevar fericit in functie de ceea ce ii oferi. Aici nu ma refer doar la tipul de mancare ales sau la modelul adapostului sau, ci la timpul pe care i-l dedici lui la plimbare sau la joaca.

Animalele sunt precum copiii. Totusi, atunci cand sunt inca la stadiul de pui, atentia ta trebuie sa fie mult mai sporita, astfel incat starea sa de sanatate, atat fizica, cat si psihica, sa nu fie afectata in niciun fel. Odata ce ai luat decizia de a lua in grija un animalut, trebuie sa iti asumi asta si sa faci tot ceea ce iti sta in putere pentru a-i oferi ocazia de a avea o viata cat mai frumoasa. Chiar daca nu iti poate spune ceea ce ii lipseste, atat timp cat ii vei oferi strictul necesar, nu vei risca sa il expui unui stil de viata plictisitor si monoton, care sa ii aduca multa tristete.

Aceste sfaturi vin de la mine, stapan al unui patruped absolut incantator ce considera ca acesta este nu doar perfect sanatos, ci si fericit. Asta o pot simti in fiecare zi atunci cand ajung acasa si il vad cat de bucuros sare la mine in brate si imi aduce jucaria lui preferata pentru a i-o arunca, iar el pentru a mi-o aduce inapoi. Chiar daca anul trecut ne-am confruntat cu o problema destul de serioasa, ce ii putea pune viata in pericol, odata ce am gasit un aparat radiologie veterinara in Suceava, sanatatea lui nu a mai avut de suferit. Asadar, daca simti ca ceva nu e in regula cu patrupedul tau, iti recomand sa faci o vizita la cabinetul Fanvet. Pe langa faptul ca medicul veterinar de acolo e extrem de prietenos si de priceput in ceea ce face, beneficiaza de toata aparatura necesara pentru ca orice animal de companie sa fie perfect ingrijit.

Iata care sunt lucrurile de care trebuie sa tii cont cu strictete, astfel incat sa te asiguri ca animalul tau de companie e intr-adevar fericit:

  • Plimbarile sunt la ordinea zilei.

Este absolut esential sa iti scoti animalul de companie la plimbare cel putin de doua ori pe zi, asta doar in masura in care e vorba de un catel. Cu totii stim ca stapanii de pisici nu acorda o atentie atat de sporita acestui aspect, ceea ce e si de inteles. Totusi, daca ai un caine, e foarte important sa il scoti afara nu doar pentru a-si face nevoile, ci si pentru a alerga si de a inspecta cu atentie diferite zone din oras. In acest fel nu doar ca fizicul lui se va dezvolta armonios, insa si atitudinea lui fata de tine va fi una mult mai deschisa si mai degajata.

  • Are parte si de spatiul personal.

Indiferent ca e vorba despre un om sau un animal de companie, fiecare trebuie sa aiba parte de un spatiu personal in cadrul caruia sa se relaxeze si sa se odihneasca, fara sa fie deranjat de nimeni. Asadar, animalutul tau are nevoie de un loc in care sa nu fie deranjat nici macar de stapanul lui. E foarte important sa isi petreaca timpul, din cand in cand, doar in compania jucariei sale preferate si sa se odihneasca fara sa fie deranjat. Mai ales atunci cand este inca pui, trebuie sa te asiguri ca somnul lui este odihnitor si nu e perturbat de nimic.

La fel ca si copiii, animalutele mici trebuie sa doarma destul de mult pentru a se putea dezvolta in mod corespunzator.

  • Hrana pe care i-o oferi e absolut esentiala.

Mai ales atunci cand animalul tau de companie se afla in plin proces de crestere, trebuie sa te asiguri ca primeste suficienta hrana bogata in vitamine. In acest fel te vei asigura ca va creste armonios si va fi departe de tot felul de boli, virusuri si bacterii.
Mare atentie! Sunt multi stapani de patrupezi care isi alimenteaza animalele mai mult decat este necesar. Din aceasta cauza ele se imbolnavesc mult mai usor, iar uneori chiar ajung la stadiul de obezitate.

  • Vizitele la medicul veterinar nu trebuie neglijate.

Mai ales atunci cand animalul tau de companie este inca pui, vizitele in cadrul unui cabinet veterinar trebuie sa fie destul de dese. Vaccinurile trebuie sa fie la ordinea zilei, astfel incat sanatatea lui sa nu fie pusa in pericol in nicio clipa.

Veterinarul este intr-adevar cel mai bun prieten al necuvantatoarelor, avand in vedere cat de bine le cunoaste din toate punctele de vedere. De altfel, chiar si acesta este capabil sa ofere stapanilor cateva informatii extrem de importante, care odata puse in aplicare il vor face mult mai fericit pe animalut.

De exemplu, la Fanvet intotdeauna am avut parte de informatii extrem de utile, ce m-au ajutat sa imi inteleg mult mai bine catelul. In acest fel mi-a fost mai usor sa iau decizii in beneficiul sau.

  • Elimina pe cat posibil pericolele de accidentare.

In cazul in care locuiesti la bloc la un etaj mai inalt, iti recomand sa ai grija ca intotdeauna geamul sa fie inchis sau cel putin rabatat. De multe ori s-a intamplat ca animalele curioase sa sara la geam si sa alunece, astfel riscandu-si viata.

Mai mult decat atat, chiar si atunci cand il scoti la plimbare trebuie sa ai foarte mare grija, mai ales daca micutul tau e energic, iar zona pe care o frecventezi este destul de aglomerata de masini. Indicat este in astfel de situatii sa te ajuti de o lesa, chiar daca animalutul tau nu o va indragi prea mult.

Nimic nu se compara cu fericirea animalutui tau de companie. Tocmai din acest motiv trebuie sa ii asiguri nu doar strictul necesar, ci si timpul tau liber, in care sa va mai jucati si sa va bucurati din plin unul de compania celuilalt.

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.