Mulți nu știu să folosească un site de socializare

Consider că mulți dintre cei care au un cont pe FaceBook nu ar trebui să posteze. Am văzut mult prea multe postări idioate care nu fac nimic altceva decât să strice această rețea de socializare. Oricât de strict aș fi eu cu prietenii pe care îi adaug, tot se nimerește cineva să posteze sau să troleze un idiot care nu știe să scrie, care postează detalii intime de care nimeni nu e interesat și imagini mult prea indecente sau penibile. Sunt membru în anumite grupuri în care se fac glume foarte bune, nu aș vrea să renunț la aceste grupuri din cauza unor idioți și mi-ar fi plăcut ca adminii să aibă mai multă grijă cu membrii lor, dar tot se găsește câte un idiot care să strice tot.

Pe lângă postacii cretini, mai sunt și foarte mulți care fac spam. Ori distribuie anumite clipuri video care nu au niciun strop de amuzament, ori distribuie filme porno sau orice alte materiale care sunt departe de latura aceasta a comediei.

Zilele trecute am dat peste un screen a unei postări cel puțin ciudate. Numele contului este parcă predestinat prostiei, cont ce nu ar fi niciodată adăugat în lista mea de prieteni. Îi urăsc pe cei care folosesc „y” în loc de „i” sau pun expresii ca „viața ta” „frumușica” „scumpica” și orice alte adjective penibile. Un cont pe un site de socializare ar trebui să aibă numele tău, în niciun caz alceva. Maxim, dar maxim, îți poți pune o poreclă într-o paranteză, asta dacă ții neapărat ca prietenii tăi să afle cum îți place ție să fii numit.

Așadar, sunt tare curios dacă mai sunt persoane care gândesc ca mine. Și dacă da, voi cum faceți să scăpați de această masă de oameni idioți care nu știu să folosească un site de socializare?

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.