Despre idei de afaceri și cum să produci bani „fără prea multă muncă”

Am apreciat întotdeauna oamenii care au știu să se descurce în viață și care nu s-au bazat doar pe părinți. Mi-am dorit întotdeauna să fiu independent și să mă detașez de banii lor, chiar dacă nu au fost foarte multe variante de-a lungul timpului. Sunt un caz fericit că am descoperit online-ul exact când trebuie, dar și că am fost prins de acest mediu și am dat peste persoanele potrivite care să mă învețe exact cum stau treburile. Cunosc foarte multe persoane care au dezvoltat afaceri importante de-a lungul timpului și care au știut cum și unde să investească banii produși pentru a nu se pierde. Mi-am făcut și eu o idee despre cum ar trebui să investești și în ce pentru a trăi liniștit, fără prea multă muncă. La fel ca în toate domeniile, începuturile sunt cele mai grele, iar timpul acordat muncii contează enorm. Unii îmi spun că sunt mult prea tânăr pentru ce vreau eu să fac și că am planuri mult prea mari, dar mie mi-a plăcut întotdeauna să-mi fixez obiective mari, pe care să le împart în alte obiective mai mici, mai ușor de atins. Dacă o să am mereu obiective mari, o să trag mereu să fiu cât mai aproape de ele, deci voi fi într-o continuă dezvoltare.

Sunt foarte multe persoane care aleg să investească bani în apartamente. Chiar dacă unii ar spune că nu este o investiție prea inteligentă, un apartament bun, într-o zonă bună a orașului, va produce mereu bani din chirie. Cu câteva astfel de apartamente poți trăi lejer numai din chirii, fără să mai muncești, cu condiția să ai în permanență locatari. Bineînțeles că fondurile necesare unei astfel de investiții sunt imense și pot fi făcute doar de cei care au afaceri de succes. Cu toții cunoaștem foarte multe persoane care stau în chirie și plătesc o sumă de bani consistentă lunar, dar nu mulți ne punem în locul celor care încasează aceste sume de bani pe chirie. Am un prieten care mi-a explicat mai multe lucruri despre cum stă această afacere, prieten care are la momentul actual mai multe apartamente noi în Brașov și care are de gând să se retragă din orice afacere după ce-și atinge obiectivul din punct de vedere financiar, ca apoi să trăiască numai din chiriile încasate pe aceste apartamente. Chiar dacă pare o decizie ciudată, tipul respectiv consideră că a muncit destul de mult la timpul lui și acum merită să se relaxeze, așa că a decis să înceapă o serie de călătorii, fiind foarte pasionat de acest domeniu.

Mintea de antreprenor lucrează continuu pentru că am fost mereu înconjurat de oameni cu potențial și cu idei bune. Motivația ți-o poți găsi în orice lucru dacă ai ajuns în pragul în care te cunoști foarte bine și îți cunoști limitele. Singurul lucru care mă ține în loc și nu-mi dă voie să îmi pun toate planurile în aplicare este timpul, care pentru mine nu este doar o scuză, ci este încărcat de facultate.

2 Comments

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.